Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

vineri, 18 mai 2018

Cu scaunul rulant în Africa de Sud -Ziua 1


 
În aeroport, fericiți că plecăm

Am început să planificăm excursia asta imediat după nuntă, cam din August 2017. Visul meu de o viață, să vizitez Africa, începea să prindă contur. 

Am ales luna mai, deși în Africa este iarnă în perioada asta. Obiectivul inițial era să vedem animalele în safari, iar luna mai este favorabilă. Apoi, ne doream să nu prindem multă aglomerație. 
A fost perfect!!

Aquila Safari-Safariul de seară
Temperaturile în timpul iernii în Africa de Sud sunt între 16-20 grade Celsius maxim și între 4 și 7 minim. Noi am prins în general în jur de 20 de grade, și am avut noroc și de zile cu soare cu 21-24 de grade Celsius. Cel mai frig a fost în Safari. Cele două safariuri le-am făcut seara, înainte de lăsarea întunericului și a doua zi dimineață, la 6.30, iar temperaturile sunt și mai scăzute atunci. Noroc că ne-au dat păturici! A plouat în unele zile, dar ploile sunt scurte. 
Asta din fericire pentru noi și nefericire pentru oamenii din Capetown, care se confruntă în prezent cu o criză de apă. Nu înseamnă că se moare de sete, doar consumul apei este raționalizat peste tot, de la consumul pe apartament la baruri, restaurante și locuri publice, unde se afișează mesaje de atenționare. 

Am dârdâit amândoi

Aventura noastra a început pe 30 Aprilie. În avion. Alesesem două locuri într-un șir de trei, pe cel de la geam și de la mijloc. Eu prefer să stau la margine ca să am loc să îmi întind picioarele, dar Ionuț e înnebunit să privească pe geam în timpul zborului. Mi-am spus că probabil nu ne vom întoarce curând în Capetown, și ar fi frumos să îl vadă de sus.
Am omis că vom călători noaptea. Și pentru că începusem să am spasme pe locul prea înghesuit din mijloc, am și făcut schimb - să mă asigur ca nu lovesc pe nimeni.
Oricum nu era nimic de văzut. Noapte. Și mult ocean.

Persoana care a stat pe locul de la margine mi-a părut un barbat cam nesociabil, pe la vreo 40 de ani. A venit si s-a asezat. Fără “Salut”, fără o privire, contact vizual, nimic.
Mai târziu m-am ridicat să fac câțiva pași. Ne-am întâlnit în zona toaletelor, unde era mai mult spațiu. Vorbea engleza. Am presupus că este din Londra, unde avusesem noi escala. Îmi imaginasem că abia se urcase în avion. Noi veneam și mai de departe, din Bucuresti!
Dar nu. Am intrat în vorbă și am aflat că zburase din San Francisco, escala în Londra, și de acolo în Capetown! Cred si eu că dupa atâtea ore de zbor nu avea chef de eye contact
Mai târziu, deja el și Ionut făceau schimb de adrese de email, ne arăta poze cu soția și cei doi copii (superbi!), vorbeam de parenting, psihologie și călătorii. 
Și mă înșelasem și în privința vârstei lui. Mai ales Ionuț, care îi dăduse 35 de ani. Avea de fapt 51! Explicația era că, deși la baza inginer, făcuse mult sport. Încă făcea. Mai mult, și soția lui terminase două Iron Man (concurs sportiv ce constă în probe de înot, alergat și ciclism pe distanțe lungi). 
Ne-am despărțit  cu promisiunea să îl vizitam în San Francisco. 

Table Mountain view
După unsprezece ore de zbor îngrozitor de inconfortabile, am aterizat. Se făcuse dimineață. În sfârșit, ne puteam bucura de peisajul mult așteptat: Capetown văzut de sus este spectaculos! Imaginea Table Mountain, de la înălțime, aproape că a facut să merite cele 11 ore de zbor chinuit în scaunele inconfortabile de la British Airways. Aproape.
Mai tărziu, am urcat până aici
Deși dormisem tot zborul doar o oră, de la 8 la 9 dimineața, când am aterizat m-a năvălit energia! Așa că m-am împrietenit rapid cu Bernice, o sud africană de la serviciul de asistență pentru dizabilități al aeroportului,  care ne-a însotit până la compania de unde închiriasem masina. A rămas că ne va căuta pe 15 mai, când aveam zborul de întoarcere, să îi povestim cum a fost excursia noastră. Din păcate, nu am mai întâlnit-o, dar șederea noastră în Africa de Sud mi-a confirmat ce îmi transmisese Bernice la prima vedere: oamenii din Africa sunt fantastici!

În aceasta prima zi nu am facut nimic deosebit...eram rupți de oboseala după zbor. Doar seara am ieșit la un restaurant din apropierea complexului de apartamente unde ne cazasem, unde ne-am împrietenit cu Jadene,  Cerilia si Philippe, una din ospatărițe și cei doi manageri de la Roco Mamas. Pentru că erau chiar peste stradă de unde am stat noi în Cape Town, i-am mai vizitat și în alte seri. Este un restaurant specializat pe coaste și burgeri super, cu o echipă tânără, non-conformistă, liberă. Faptul că primul nostru impact cu Africa de Sud a fost acolo, cu tineri care dansau în restaurant, zâmbeau mereu și ne întrebau din două în două minute dacă suntem bine și mai avem nevoie de ceva, ne-a dat încredere în experiența ce urma să o trăim în Africa. Mai mult, pentru că la început eram puțin nesiguri și ne-am întors în complexul de apartamente în care stăteam după căderea întunericului, Philippe, managerul de culoare masiv și de aproape 2 metri înălțime, ne-a condus până la scară. 
Mai târziu, ne-am mai liniștit când am aflat că zona era foarte sigură, sediul poliției fiind chiar lângă noi (după cum ne-am dat seama în fiecare dimineață când ne trezeau sirenele!).

Prima concluzie la început de excursie: poate nu sunt chiar așa nesociabilă cum credeam :)
Dar ce pot spune acum, după două săptămâni, este că dacă aș vrea să îmi ușurez viața în scaun rulant, m-aș muta în Cape Town!
În postările ce urmează, mai multe despre asta și activitățile noastre din Africa de Sud!
Răsărit din Aquila Reservation, safari


Cu dragoste,
Florența

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu